Consiliere

Mobilează-ţi casa cu… ceea ce eşti!

Casa trebuie să fie spaţiul în care renunţi la toate măştile, la toate rolurile sociale, faţadele şi rămâi în confortul a ceea ce eşti! Aşa casa devine acasă, adică locul în care te reconectezi cu tine, de descarci, te umpli pentru a te putea manifesta din nou în exterior. Acolo îți creezi obiceiuri, acolo îți aşezi lucrurile interioare, acolo devii cu fiecare zi. Este clar demonstrată influenţa mediului, căci, până la urmă, individul este rezultatul interacţiunii permanente între organism şi mediu, între ceea ce este înnăscut şi ceea ce devine mereu şi mereu cu fiecare interacţiune.

Dar cum ajungem să transformăm casa în acasă? Cum reuşim să creăm emoţia? Cum facem să transfomăm spaţiul gol în plinătatea a ceea ce sunt?

După ce zugrăvim spaţiul, următorul pas este mobilarea lui. Dacă zugrăveala creează cadrul de manifestare, precum ramele unui tablou, începând cu mobilarea spaţiului, începe să prindă contur ideea de acasă.

Alegerea mobilierului este, în mod cert, o primă amprentă personală puternică. Pentru că, până la urmă, ne putem manifesta doar între limitele pe care piaţa ni le oferă deja. Gotic, baroc, rococo, neoclassic, eclectic, art nouveau, art deco – sunt doar câteva dintre stilurile oferite. Apoi, dincolo de stil, avem în vedere dimensiunea spaţiului, trendul, dar, mai ales, banii! Imi amintesc de propriile experienţe personale privind decorarea apartamentului, iar alegerea mobilierului a fost un pas realmente dificil. Până la urmă, alegerea finală a fost un compromis între ceea ce-mi doream, ceea ce vedeam cu ochii minţii, ceea ce-mi oferea piaţa şi ceea ce dispuneam la nivel de costuri.

Apoi vine partea de şlefuire, adică designul interior. Piaţa de artă şi de decoraţiuni este imensă şi zburdă de la adevărate opere de artă, la kitsch-uri grosolane. Mai mult, acum se promovează din ce în ce mai intens bricolajul, în ideea de a-ţi realiza propriile decoraţiuni rapid, din materiale uzuale şi ieftine. Cred că şi acest trend răspunde cumva nevoii interioare de a-ţi pune amprenta în spaţiul în care locuieşti.

Dar dacă am putea crea un mobilier care să fie o expresie reală a propriei persoane? Dacă am putea avea un mobilier care să răspundă nu doar unor nevoi practice, financiare sau spaţiale, ci unei nevoi de armonizare interioară? Dacă ne-am putea regăsi interesele, aspiraţiile, abilităţile în mobilierul casei noastre? Dacă am putea vedea în plan concret ceea ce vedem cu ochii minţii?

Casa devine astfel o prelungire firească a „casei” noastre interioare. Dintr-o dată, pot să-i dau viaţă, pot să-i dau spaţiu, existenţă, manifestare. Dintr-o dată acasă înseamnă acasă la mine!

Şi pentru că este poate dificil să aduci la lumină toate conţinuturi interioare, te pot însoţi în acest demers de cunoaştere şi autocunoaştere. Te pot ajuta să te asculţi, să-ți aduci la suprafaţă dorinţele, visele la care poate ai renunţat.  Apoi, împreună cu designul nostru, vom găsi cea mai tangibilă formă „a ta”! Aceasta este ideea proiectului Soemy – mobilier după personalitatea copilului tău, pentru care am toată deschiderea!

Psholog Daniela Dumitrescu

Pentru o primă evaluare, puteţi să completaţi chestionarul de mai jos care vă va ajuta să identificaţi câteva trăsături de personalitate. Pentru un profil complet, vă invit la sediul SOEMY pentru o discuţie detaliată.

Descarcati chestionarul aici

Tipul KINESTEZIC

kinestezic

Tipul Reflexiv

reflexiv

Tipul Artistic

artistic

Tipul Social

social

Tipul Suportativ

suportativ

Tipul Emotional

emotional
psiholog_Daniela dumitrescuDaniela Dumitrescu este psiholog clinician şi psihoterapet cu o experienţă clinică de peste 15 ani. Dar, mai mult decât atât, Daniela este formator în Metoda ESPERE®, recunoscută de Institutul ESPERE® International – Paris, având şansa de a fi fost pregătită, în primii ani, chiar de către psiho-sociologul Jacques Salomé, creatorul acestei metode.

Daniela a susţinut conferinţe în zona parentingului, participă la emisiuni radio și TV şi scrie constant pe blogul său „Fericiţi cei ce comunică”, unde abordează teme din sfera parentală, a relaţiilor de cuplu, a relaţiilor profesionale şi dezvoltare personală, împărtăşindu-şi trăirile şi experienţa personală şi profesională, într-o manieră facilă şi plăcută.

Mi-am început cariera de psiholog într-un centru de plasament care găzduia copii cu vârsta cuprinsă între câteva luni şi câţiva ani. Aşa am avut acces la fiinţa umană netrunchiată, puţin stimulată şi am înţeles cât de importantă este interacţiunea copilului cu mediul înconjurător pentru dezvoltarea lui armonioasă.

Parafrazându-l pe Gaston Bachelard, în „Poetica spaţiului”, aş spune că în orice locuință, chiar şi în castel, găsirea cochiliei iniţiale este sarcina primă a… psihologului. Aşa am ales să fac parte din echipa acestui proiect inovator şi doresc să vă împărtăşesc din ceea ce am reuşit să înţeleg, să trăiesc, să aplic şi, astfel, împreună, să găsim cea mai bună soluţie pentru copilul dumneavoastră., în care să îmbinăm designul, practicitatea şi dorinţele copilului.

Link-uri rapide

Manager, Carmen Vornicu